Șamani Andini

Cuvântul șamanism vine din spațiul desenat de Mongolia, Siberia, China. Însă, generalizând, se înțelege prin „șaman“ un om care lucrează cu energiile și călătorește cu spiritul în diferite lumi; este un om care simte și se lasă condus de simțuri.

Vindecătorii care aparțin popoarelor indigene din America de Nord se numesc medicine men și nu șamani.

Popoarele din Anzi, cum este Q’ero, numesc paqo (găsim scris și “paq’o”), vindecător, acest tip de om, care simte și lucrează cu energiile. Accentul la ei cade pe vindecarea spirituală a sufletului: samanul lucreaza pentru a aduce în echilibru energiile, conform principiului sacru al schimbului de energie ayni.

Q’ero este un popor care și-a păstrat tradițiile și modul de viață din vremea imperiului incaș. Când au venit invadatorii spaniolii, q’eros s-au retras în munț,  unde nu ajunge nimeni – nici acum nu sunt șosele într-acolo. Poți merge cu un jeep până în apropiere și apoi mergi pe jos sau vin ei să te ia, pe motociclete.

Unul dintre miturile lor este că au avut un paqo care a visat venirea spaniolilor, invadarea, și a fost îndrumat să facă un mare zid de piatră in jurul pământului q’ero, pe culmile munților.

Când au venit spaniolii s-a declanșat o mare furtună și toate pietrele s-au rostogolit pe vale, peste spanioli, care s-au retras și de atunci nu au mai urcat pe munte niciodată.

Poporul q’ero a fost descoperit de peruani abia acum 40 de ani.

Cei din Peru au descoperit la un moment dat că mai există încă acest popor care vorbește limba străveche quechua și care trăiește în numai 6-7 sate, la o altitudine de 4500 m. Azi mulți q’eros trăiesc și în orasul Cuzco, mai jos.

Când au fost descoperiți de „lumea civilizată“, q’eros au primit și primii străini. Mare influență a avut Alberto Villoldo, psiholog și antropolog, care a fost primul  om din lumea „civilizată“ care a început să caute vindecători în acest spațiu andin. El a deschis cutia pandorei pentru acest popor.

În zilele noastre, reprezentanți ai poporului q’ero călătoresc în toată lumea. Unul dintre ei este Don Pascual și celălalt Don Chino, care are gene indigene și a învățat de la un maestru Q’ero. Chiar și printre q’ero sunt puțini oameni care au păstrat această tradiție și această medicină. Prin Alberto Villoldo și școala lui, medicina indigenă a ajuns în lume și s-a răspândit.

Șamanii q’ero care călătoresc sunt oameni respectați la ei acasă. Tehnicile lor șamanice sunt diferite de cele ale șamanilor amazonieni. Cei din Amazon trăiesc efectiv în junglă, cu apă și plante. Cei din munți lucrează cu pietre – mesa cu pietre este medicina lor și cel mai sfânt lucru sunt spiritele munțilo (Apukunata). Apukunata Ausangate este cel mai puternic munte din tradiția lor, un munte masculin. Au și munți feminini – cel mai mare feminin este Salkantai. Pietrele și Mama Pământ sunt reperele șamanilor Quero.

Prin terapie, ei aduc echilibrul – ayni – cuvântul înseamnă și reciprocitate: primesc recolta de la mama-pământ și ii dau înapoi ceva. Atunci când cineva se îmbolnăvește înseamnă că a ieșit din echilibru și atunci vindecătorul, Paquo, restabilește echilibrul. El simte ce anume s-a dezechilibrat în omul respectiv.

Fiecare șaman are metoda lui de a vindeca, dar în comun au obiceiul de a detecta unde ai ieșit din echilibru și de a lucra exact acolo. SI ei se roagă, la Mama Pământ, se raportează la elemente, la arhetipuri, la spiritul condorului, jaguar sau puma. Iar acestea trebuie gândite ca arhetipuri, ca patternuri sau amprente energetice, in niciun caz ca animale exotice. Arhetipurile sunt la fel, indiferent in care parte a lumii ne aflam; ele nu sunt subsumate uneia sau alteia dintre religii.

Vindecătorul aduce echilibrul, o stare de bine. Depinde de noi cât putem menține acea stare de bine sau cât ne ajută corpul să ne reamintim starea de echilibru în care am fost timp de o oră sau timp de trei zile.

De cel care a primit vindecarea depinde cât va sta în ea. Depinde cât de mult o acceptă și de cât de mult poate ține în el acea stare. Cel mai bine este să o poată fixa în corp, într-un gest ușor, pe care îl faci frecvent. De exemplu în mers.

Pentru noi, europenii, nu este prea ușor  să ne înlocuim obișnuințele, chiar dacă deja știm că ne fac rău. Chiar dacă în terapie ne vine un răspuns și o stare bună, nu este ușor să dai drumul poveștilor vechi.

Dar Q’ero și mai ales Paquo nu au această problemă, ei trăiesc în legătură foarte strânsă cu natura – întreabă pomii și pietrele. La ei ceea ce noi numim certitudine nu există.

Asta nu ar trebui totuși să ne tulbure. Dacă efectul vindecării este numai cât o picătură de apă pe o piatră încinsă, și asta este ceva important. Contează – chiar și prin acumulare contează. Dacă cineva a experimentat măcar o dată starea de echilibru, dorința sa de echilibru nu face decât să crească. În fond, dacă nu realizezi echilibrul în viața asta, nu-i problemă. Universul are timp: îl vei realiza în următoarea, sau în a zecea. E un fel de optimism cosmic aici.

Odată cu interesul turistic, au apărut însă și la Q’ero ceremoniile pentru turiști. Am asistat la o astfel de ceremonie, un despacho : cel care a oferit-o știa fără îndoială ceva, dar nu exact. Deci dacă ești turist pe acolo, cele mai mari șanse le ai să dai peste un astfel de șaman pentru turiști. Nu ai cum să-ți dai seama de diferență dacă ești un simplu turist și nu știi nimic despre șamanism. De aceea o călăuză e mereu bine venită.