Scoala Medicina Energetica Inca (www.medicinaenergeticainca.ro) s-a nascut din dorinta de a aduce in spatiul romanesc invataturile poporului Inca, Copiii Soarelui, cultura care a dezvoltat un corp de practici ce reconecteaza fiinta umana cu Pamantul, locul radacinilor sale, si cu Cerul, sursa nelimitata a vietii.
Scopul Scolii este de a face cunoscute aceste metode care aduc vindecare si reintregire, astfel incat sa putem avea acces la vastul rezervor de resurse necesare pentru a ne crea destinul cel mai inalt.
La baza invataturilor predate in cadrul Scolii sta Roata Medicinei, care incorporeaza de-a lungul celor 4 module suma initierilor si tehnicilor samanice de vindecare din traditia Inca.
Ce este Roata Medicinei?
Pe pământul nord-american, din Canada până în Wyoming, USA, se numesc roți ale medicinei niște formațiuni din pietre a căror dispunere este pandantul direct al unei roți – au structură circulară și spițe, ceea ce corespunde reprezentării Soarelui.
Am putea să le asemănăm structurilor megalitice de tip Stonehenge, numai că nu sunt megaliți, ci pietre mici, care nu modifică radical peisajul și câteodată nici nu sunt neapărat simplu de observat.
Au fost datate cu mii de ani înainte de era noastră și se presupune au acționat mai mult ca niște ghidaje pentru dansuri rituale, legate în mod tradițional de restaurarea spirituală, numită vindecare, medicină.
Sunt reprezentări străvechi și concrete pentru ceea ce Alberto Villoldo (https://monikapuiu.ro/ro/samanism/alberto-villoldo/), psiholog, antropolog și șaman inițiat, a numit în secolul nostru Roata Medicinei și a reprezentat cu arhetipuri care țin de șamanismul Americii de Sud.
Se poate spune că raportul dintre cele două Roți (cea concretă practicată acum câteva mii de ani în America de Nord și cea trăită, practicată de șamanii andini) trece prin restaurarea unei integrități a omului ca ființă a infinitului – așa cum este cea descrisă de Carl Gustav Jung ca proces de individuație.
Etapele Roții Mediciei descrise de Villoldo, pe de o parte, și, pe de altă parte, structura cuaternară a roților din microglife de pe tot teritoriul Americii de Nord par a indica în această direcție.
Iată deci care sunt reperele cuaternare ale Roții Medicinei așa cum au fost indicate de Alberto Villoldo:
Șarpe – sud – înnoire – frumusețe – așa cum șarpele își leapădă pielea cea veche pentru o viață nouă și strălucitoare, la fel și omul are nevoie să lase în urmă tot ceea ce nu mare are raport cu ființa sa prezentă, pentru a fi în autenticitatea sa de aici și acum
Jaguar – vest – felina neagră cu pete negre – curajul călătoriei în întunericul personal – cum să trăiești fără frică în lumea fricii și dominației morții. „Scopul medicinei șamanice este să scapi din viața asta cu viață“ spune Villoldo.
Colibri – nord – cum să fii liniștit în mijlocul celui mai mare dinamism. Aici culegi numai nectarul bucuriei – accepți și îmbrățișezi lumina proprie și știi deja că ești o ființă pe o cale spirituală de unde nu mai este loc de întoarcere
Vulturul – Răsărit – vizionar
Vulturul nu știe de obstacole, se ridică mereu mai sus – de aceea el este trăirea naturii noastre divine

Întreg procesul care la Jung se numește individuație a fost văzut de popoarele străvechi drept vindecare, deoarece integrarea unei noi etape are loc în urma unei tulburări care se poate manifesta sau se poate conceptualiza drept maladie.
În acest context al individuației, Roata Medicinei vine cu ceva distinct, anume caracterul circular și repetitiv al procesului: ca și timpul care este circular, și acest proces este unul care nu are sfârșit, „individuația“, ca și „medicina, vindecarea“, nu reprezintă ceva dobândit o dată pentru totdeauna.
Culese si sintetizate de cercetatorul antropolog Alberto Villoldo, aceste invataturi au fost raspandite in cele 4 colturi ale lumii. Ele au ajuns in Romania in anul 2009.
Lucrul in Echipa este un factor vital mentinand coeziunea comunitatii samanice prin mentorat, introduceri in samanism, workshopuri si ceremonii.
Mă bucur și sunt mândră că fac parte din echipa Școlii Medicina Energetică Inca, alături de fondatorii Miruna și Radu Nagy, precum și de Florentina Popovici și Iulia Barbu.
In cadrul Rotii invatam sa ne conectam cu Natura si cu Elementele, sa lucram in Campul Energetic Luminos si sa pasim pe taramul mitic prin calatorii samanice.
Cunostiintele si metodele invatate sunt unelte care, prin practica personala, ne imbunatatesc viata de zi cu zi.
Organizata in 4 module pe parcursul unui an, Roata se bazeaza pe urmatorii piloni: teoria, practica si ceremoniile.
Citiți și interviul cu Miruna si Radu Nagy aici: https://wayra-astrae.ro/terapie-shamanica/roata-medicinei/
Lasă un răspuns