Esenta calatoriei mele numita viata
M-am născut în Austria, am privit stelele de când mă știu și am început să deprind astrologia de pe la 14 ani. Am profesat toată viață în business, dar nicio clipă nu am încetat să explorez tot ce înseamnă spiritualitate, în domeniul astrologiei și șamanismului, în special.
De câțiva ani m-am retras din mediul de afaceri, pentru mă dedica exclusiv călătoriei mele spirituale. Care se intersectează firesc cu călătoriile altor oameni. Am decis să ofer experiența și priceperea mea celor care vor să meargă pe drumul cunoașterii și trăirii. Dacă vom face o bucată de drum împreună, cu toții putem deveni mai puternici.
Ce am studiat pe calea mea? Am început să studiez serios astrologie pe la 17 ani, din cărți, citire aplicată, astrograme.
Am studiat la Școala de astrologie din Elveția, apoi timp de 15 ani am studiat cu Judy Hall astrologie experiențială, astrologie karmică, Akashic reading, regresii, alte cursuri energetice.
Am studiat astrologie și cu Kaypatcha, citirea astrogramei am aprofundat-o și prin studiul materialelor online create de Jeffrey Wolf Green și am parcurs și un mentorat cu Sandra Nikolaisen.
Am obținut și primul grad în Reiki, dar nu l-am folosit la altceva decât la deschiderea căilor perceptuale – și efectul a fost cât se poate de benefic.
Întâlnirea mea cu șamanismul a fost decisivă. Am vizitat șamanii din Tuva, dar mai ales m-am instruit în tradițiile șamanice andine. Am călătorit în Peru, unde am învățat direct de la Mama Pământ și de la șamanii care păstrează tradițiiile – sunt recunoscătoare în special lui Don Chino Sequeiros Pinares.
Am învățat șamanism și acum la rândul meu predau – din 2022 – la Școala Medicina Energetică Inca.
Cum calea omului cunoașterii nu se oprește niciodată, acum studiez în cadrul programului formativ în terapii prin regresie condus de Victor Chirea.
Ce a însemnat pentru mine să mă dezvolt ca șaman? O aprofundare firească, naturală, a obiceiului pe care îl cultivam la mine de când mă știu: a simți, a împinge experiența simțurilor și corpului dincolo de percepția care recunoaște, către cercetarea aspectelor nevăzute ale lumii. Sunt influențe care apar la un nivel subtil și cu toții ne putem antrena pentru a le percepe – iar adevărata călătorie a șamanului începe atunci când trebuie să decizi cum te raportezi la ele. Te poți raporta negând, alegând percepția obișnuință, ignoranța dublata de neliniște, sau te poți raporta acceptând și explorând, ca un om al cunoașterii și experienței, pornind pe calea șamanului.
